Jurjak

Songwriting

Jurjak

Songwriting

“Totul a început în 2005, când m-am apucat să bat toba alături de K-gula şi Confusion, prima trupă de hip hop live din România. Am absolvit Dreptul însă mi-am dat seama că nu aş putea să practic această profesie pentru că nu mi se potriveşte. În urma unei călătorii peste Ocean, am citit multă poezie şi am început să scriu versuri. Aşa mi-am descoperit latura creativă şi am decis să mă înscriu la Facultatea de film. Având ritmul în sânge şi ureche muzicală, cu o chitară, o clapă şi câteva noţiuni de teorie muzicală, am început să-mi transform gândurile în sunete”, povesteşte Jurjak primii săi paşi în muzică.

În 2005 a început ca toboșar alaturi de K-gula și trupa Confusion. În 2008 a inițiat un proiect de muzică experimentală sub numele de Virtual Picnic alături de Luca Valentin și Nuțu Militaru. Sub numele de scenă Jurjak lansează în noiembrie 2016 primul album oficial – Lemon Blues – cu influențe de blues, electro, psihedelic și rock. Albumul este înregistrat în formula: Daniel Olteanu – tobe (mix și master), Narcis Axinte – bas, Dan Minel Stoica – chitară, George Petroșel voce și chitară.

Pe lângă compozitor și interpret, Jurjak este și regizor. În această calitate a realizat videoclipuri pentru RakuOmu GnomMoonlight BreakfastSTEMAHot Casandra, SuperED etc.