Raluca Stratulat

Muzica clasica

Raluca Stratulat

Muzica clasica

Violonista Raluca Ioana Stratulat s-a născut în anul 1980 la București, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, în anul 2003, Masteratul în cadrul aceleiași instituții în 2005, titlul de Doctor în muzică în 2010 și cursurile postdoctorale MIDAS din cadrul U.N.M.B în 2013.

A avut multiple participări în cadrul unor festivaluri de muzică clasică și contemporană, solo sau ca membră a diverse ansambluri camerale. A obținut o serie de premii naționale și internaționale și a sustinut concerte și recitaluri în România, Olanda, Finlanda, Grecia, Austria, Germania, Ungaria, Belgia, Italia și S.U.A. A concertat sub bagheta dirijorilor Jin Wang, Jozsef Horvath, Horia Andreescu, Adrian Morar și a realizat numeroase prime audiții de muzică contemporană a diverse piese aparținând compozitorilor români și străini.

În prezent este profesor și șef al catedrei de muzică de cameră a Colegiului Național de Muzică “George Enescu” București. Pe lângă activitatea camerală şi pedagogică a colaborat cu diverse trupe precum Travka, Subcarpaţi sau Cred Că Sunt Extraterestru. Împreună cu Alexei Ţurcan (Travka) şi Bogdan Gugu (Filarmonica Piteşti) formează varianta de live a Tomma Alistar şi Asociaţia Kalelarga prin care au susţinut mai multe cursuri de training muzical adresate tinerilor de liceu. Consultant muzical, a colaborat cu Muzeul Naţional de Artă al României și Heineken România.